adesgo

la ceva timp după ce am descoperit revista porno, am mai găsit ceva, o chestie care avea sa fie hotărâtoare pentru sexualitatea mea adultă, și anume calendarele de buzunar de la Adesgo. 

Ioiiiiiiii, ce descoperire. Fotomodele îmbrăcate numai în partea de sus, expunându-și picioarele, în chip de reclamă la dresuri. Acum nu s-ar uita nici dracul la ele, însă la vremea aia multă labă s-a bătut cu gândul la acele femei. Si să fim foarte clari: nu eram nici pe departe singurul care își făcea plăcere privind micile bucațele de carton colorat. Oh, nuuuuuuuu, nicidecum. Erau un fel de Playboy comunist. Pentru că în rest, în afara acestor imagini, nu zăreai femeie mai dezgolită, neam...

Si uite așa, cătinel, cătinel, experiența mea într-ale sexului frumos se îmbogățea pe zi ce trece. Sigur, calendarele erau ceva stabil. Le aveam în casă, erau puse bine, la locul lor. Erau, ca să zic așa, refugiul ultim. Si asta penru că existau distracții live. Femei vii, femei mature din anturajul meu, care nu aveau cum să bănuiască faptul că un zgâmboc mic, de doar câțiva ani, le urmarea gesturile, le scotocea prin sertare când sosea în vizită, doar pentru a descoperi mirosuri intime, pentru a întrezări crâmpeie de carne sau smocuri de pilozitate din zone mai acunse. Nu vă gândiți la cine știe cine... Mă refer la verișoarele mamei mele, niște tipe care pe atunci aveau în jur de 30 ani și care erau chiar frumoase. In anii 70 se purta mini. Chiar și la noi. Mini, mini. Imaginea unui chilot nu era ceva rar, caci mișcarile firești ale picoarelor descleștau pulpe, depărtau genunchi și gambe. Iar cand rochia sau fusta sunt scurte, normal că ai ce vedea. Tot așa, băile erau un mic rai, căci absolut toate găzduiau coșul cu rufe murdare ale familiei, iar printre aceste lucruri se numărau, absolut întotdeauna, chiloțeii și ciorapii gazdelor. Nu intru în amănunte. Stiu că vă dați seama despre ce vorbesc, mai ales dacă sunteți de sex masculin. Mai ales în acest caz, căci veți recunoaște în micile mele plăceri vinovate, propriile voastre plăceri. 

primii ani

 nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, însă eu am fost extrem de hormonal de mic. 

îmi amintesc, de parcă ar fi ieri, cum rasfoiam cataloagele Neckermann pe oriunde le găseam, căutand febril secțiunea de lenjerie feminină. iar în anii 70, lenjeria feminină era, realmente, feminină, iar femeile, femei. prin chiloții cvasi transparenți li se zărea pilozitatea pubiană, sau părul de pe pizdă, cum ar prefera unii să spun, așa, mai pe șleau... pe atunci, nu prea puteai confunda pizda unei adolescente nubile cu cea a unei muieri de 40 de ani. una era una, alta era alta. cataloagele eru pline de desuuri afriolante, portjartiere, corsete, sutiene sfert de cupă etc. , iar sfârurile încă nu ajunseseră sa fie o rușine. 

priveam imaginile acelea absolut fascinat de ce mi se arăta privirii, cu toate că nu înțelegeam prea multe. dar puțica îmi zvâcnea a plăcere, mi se întărea și nu o puteam potoli decât dacă mă întindeam pe burtă în pat, îmi faceam palma căuș, mi-o puneam in jurul puții și mă frecam, apăsându-mă în același timp cu tot trupul, până aveam orgasm, la propriu. nu ejaculam, căci nu aveam ce. însă după ce terminam, gâfâiam tot, eram roșu la față și mă cuprindea un somn de nu știam de mine...

pe la 5 sau 6 ani, poate chiar mai devreme, am descoperit în dulapul alor mei, bine ascunsă sub niște lenjerie de pat, o revistă porno din Italia. ce să mai povestesc... un vis. pizdulici tinere, muieri în toată firea, pizde epilate și pizde pline de păr, toate erau acolo... guri de femeie care sugeau puli, guri de femeie care lingeau pizde, guri pline de spermă, găuri de cur din care curgea ceva alb. nu înțelegeam totul, nu înțelegeam aproape nimic, dacă e să fiu sincer... dar totul mă fascina. iar jocul de-a căușul palmei peste puță începea iar și iar, iar si iar, iar și iar... nu mă opream decât după ce mă durea prepuțul de atâta frecat.

fără perdea...

 am 52 ani, aproape 53. trec printr-un divorț destul de urât, mai ales că întreg procesul este afectat și de rahatul ăsta de pandemie.

am mai avut un blog, cândva între 2003 și 2008, un blog găzduit de o platformă românească de blogging, weblog.ro pe numele ei, dispărută între timp. blogul se numea ciorapi-cu-dungă.weblog.ro si dezbătea despre aventura pe care o trăiam din 1994 cu un cuplu marital bucureștean dar și, ocazional, despre relația cu propria-mi soție, cea de care mă despart acum. blogul a avut un succes fulminant, căci românul, la adăpostul călduț al anonimatului, este una din cele mai perverse creaturi plămădite de Dumnezeu. dacă-i dai puțin miros de pizdă pe la nas, renunță și la mîncare, și la aghiazmă și la anafură. 

din 2008 nu am mai scris nimic online, însă mă cam mănâncă degetele din nou. 

stați prin preajmă, căci la mine ce-i în gușă, îi și-n căpusă... o să fie distractiv!